CAPITOLUL I.
REGLEMENTARI
GENERALE
Art. 1.Pentru animalele din specia canină din România,
A.Ch.R. a instituit o carte de origine
naţională, unica
recunoscută de către FCI.Denumirea ei oficială este "Cartea de Origine Română"
prescurtat C.O.R. şi
este organism tehnic al Asociaţiei Chinologice Române (A.Ch.R.).
Art. 2. În această evidenţă vor fi cuprinşi numai câinii din rasele omologate de Federaţia Chinologică Internaţională, precum şi câinii din rasele româneşti în curs de omologare
Art. 3. C.O.R. este condusă de un Preşedinte, ales de către Consiliul Director din rândul membrilor săi. Preşedintele C.O.R. are obligaţia de a conduce C.O.R. conform prevederilor prezentului regulament. Preşedintele C.O.R. răspunde de corectitudinea şi promptitudinea întocmirii actelor C.O.R.
A.Ch.R. prestează servicii numai pentru
persoanele fizice care sunt membre ale unei asociaţii afiliate A.Ch.R.
C.O.R. va fi deservită de un număr de
angajaţi (care vor presta servicii remunerate pe bază de contract)
propuşi de Preşedintele C.O.R. şi aprobaţi de Consiliul
Director.
Art. 4. Înscrierea oricărui exemplar în C.O.R. se poate efectua doar
într-una dintre următoarele modalităţi :
a) Ca descendent - registrul
A;
b) Cu titlu de import (nostrificare)
- registrul A.
c) Ca tipicitate - registrul
B;
a)Cu titlu de
descendent - pentru puii rezultaţi din genitori înscrişi deja în
C.O.R., făcând parte din
aceiaşi
rasă şi care sunt acceptaţi ca reproducători în
condiţiile stabilite de Cluburile de rasă şi
aprobate de
Consiliul Director.
În cadrul raselor cu varietăţi precizate
de Standard, nu se admite înregistrarea puilor rezultaţi din
părinţi de varietăţi diferite,
atunci când pentru respectivele varietăţi se acordă CACIB
separat şi
pentru împerecherea între varietăţi ale
unei rase.
Cluburile de rasă, cu aprobarea Consiliul
Director A.Ch.R., pot impune şi alte restricţii suplimentare.
Aceste restricţii vor fi respectate de C.O.R.
şi aduse imediat la cunoştinţa asociaţiilor
teritoriale.
b) Cu titlu
de import (nostrificare) - pentru exemplarele care au acte genealogice
eliberate de alte
cărţi
de origini recunoscute de către FCI.
În acest caz,
proprietarul câinelui va transmite la C.O.R. prin intermediul
organizaţiilor teritoriale,
actul in
original şi o fotocopie legalizată a actului original.
C.O.R. va
înregistra exemplarul şi genealogia acestuia în evidenţele sale,
atribuindu-i un număr
C.O.R.
C.O.R. va
înscrie pe actul original numărul C.O.R. şi îl va transmite
proprietarului.
Dacă
proprietarul exemplarului doreşte, poate să obţină şi
un act de origine C.O.R.
Inregistrarea cu
titlu de import este obligatorie şi se face, după caz, în registrul
C.O.R
c) Tipicitate
- pentru exemplarele care au genitori necunoscuţi sau neînregistraţi
în C.O.R.
Cluburile
naţionale şi Comisia Chinotehnică pot propune condiţiile pe
care le consideră necesare la
înscrierea în
C.O.R.
Art.5. Înregistrarea exemplarelor în C.O.R. va fi făcută, după caz, într-unul din cele două registre:
Registrul A, doar pentru exemplarele având
ascendenţii cunoscuţi pe minim trei generaţii. În acest caz se
va emite un ,,Certificat de Origine (Pedigree)”.
Registrul B , pentru exemplarele având genealogia
total sau parţial necunoscută pe trei generaţii. În acest caz,
se va elibera "Pedigree tip B",
menţionându-se ,,Necunoscut" la rubricile privind genitorii neînregistraţi
sau necunoscuţi.
Descendenţii acestor
exemplare vor primi, de asemenea, Certificat de Origine tip B" până la completarea ascendenţei pe trei
generaţii. La îndeplinirea acestei condiţii, descendenţii lor
vor fi înregistraţi în Registrul A.
Art.6. Actele emise de
C.O.R. către proprietari sunt:
1. Pentru
registrul A
a - ,,Certificat
de Origine (Pedigree)"
b - ,,Certificat
de Origine de Export (Pedigree Export)"
2. Pentru
registrul B
a - ,,Certificat
de Origine (Pedigree tip B)"
b - ,,Certificat
de Origine de Export (Pedigree Export tip B)"
Actele pentru "Export" se eliberează
câinilor ce figurează în evidenţele C.O.R. şi care
părăsesc ţara.
Certificatul de
origine va cuprinde:
Seria Actului;
Nr. C.O.R.;
Nr de
înregistrare al cuibului;
Nr standardului
F.C.I.;
Numele, data
naşterii, sexul, rasa, varietatea, culoarea, semne particulare precum
şi genealogia câinelui;
Numele şi
adresa crescătorului;
Numele şi
adresa proprietarului (atunci când a fost comunicat);
Data
eliberării certificatului de origine;
Timbru sec;
Amprenta
cleştelui de tatuaj cu numărul C.O.R.
Toate datele vor
fi înscrise pe un formular tip (omologat de OSIM), conform evidenţelor
existente şi
a actelor depuse
şi înregistrate.
Certificatele
vor purta ştampila C.O.R. şi vor fi semnate de preşedintele
C.O.R.
NUMEROTARE ŞI ÎNSCRIERE
Art.7. Registrele se ţin separat pe rase, iar numerotarea se
face în ordine crescătoare. Pentru registrul A, numărul de
înregistrare C.O.R. se compune din următoarele elemente: Indicativul
,,C.O.R.”, numărul de înregistrare propriu-zis, anul înregistrării în
C.O.R., numărul standardului FCI pentru rasa respectivă (Ex.: C.O.R.,
2259-96/007).
Pentru registrul B, procedeul este
identic cu cel anterior cu specificarea că în faţa indicativului
F.C.I.
de rasă, se inserează litera
"B"
Cartea de Origine Română trebuie
să mai deţină următoarele registre:
Registrul de montă şi
fătări;
Registrul de evidenţă a
reproducătorilor;
Registrul de evidentă a titlurilor
obţinute;
Registrul de evidentă a certificatelor
de origine si tipicitate eliberate;
Registrul numelor de
canisă si afixelor de crescători.
Art.8. Relaţia C.O.R. - proprietari este realizată, prin
intermediul asociaţiilor membre A.Ch.R., care
au sarcina de a
întocmi şi înainta documentele necesare eliberării actelor de
către C.O.R.. Aceste
operaţii se
execută de către chinotehnicienii desemnaţi de asociaţiile
teritoriale.
Pe baza
informărilor transmise de asociaţiile membre, A.Ch.R. va înainta
anual la C.O.R. lista acestor
chinotehnişti,
însoţită de specimenele de semnătură.
Art.9. Documentele
necesare pentru înregistrarea cuiburilor în C.O.R. sunt:
a -
,,Declaraţia de Montă"
b -
,,Declaraţia de Fătare"
Aceste
declaraţii se completează pe formulare tipizate, puse la
dispoziţia asociaţiilor chinologice de
către
A.Ch.R.
a -
,,Declaraţia de Montă" va fi completată de crescător. Pe
această declaraţie este obligatoriu să apară şi
semnătura proprietarului masculului genitor.
Declaraţia
de Montă va fi înaintată către asociaţia chinologică
membră A.Ch.R., din raza de domiciliu a declarantului,
în termen de maxim 2 săptămâni de la data montei. Întârzieri pot fi
acceptate numai în cazuri excepţionale.
b - ,,Declaraţia de
Fătare" va fi completată de crescător pe propria
răspundere. Declaraţia de Fătare va fi înaintată către
asociaţia chinologică membră A.Ch.R., din
raza de domiciliu a declarantului, în termen de maxim 2 săptămâni de
la data naşterii puilor. Întârzieri pot fi acceptate numai în cazuri
excepţionale.
Controlul Declaraţiilor
de Montă şi a Declaraţiilor de Fătare revine
asociaţiilor chinologice
teritoriale din raza de
domiciliu a declarantului. Împuterniciţii acestora pot vizita inopinat,
orice
crescător, pentru a
verifica veridicitatea datelor înscrise în declaraţia de fătare.
Nu se iau în considerare
documentele ce nu prezintă viza asociaţiilor chinologice teritoriale.
Asociaţiile chinologice teritoriale au
obligaţia de a tine un registru de monte şi fătări şi
să trimită
Declaraţiile de Montă şi
Declaraţiile de Fătare în termen maxim de o săptămână
la C.O.R.
Art.10. Animalele din specia canină înscrise în Cartea de
Origine Română vor fi, în mod obligatoriu,
identificate
prin tatuaj.
Art.11. În registrele C.O.R. se
înscriu numai câinii membrilor A.Ch.R.
CAPITOLUL III
Art. 12. Obligaţiile
proprietarului femelei (denumit şi ,,Crescător")
A. Pentru declararea montei:
-
trebuie să se asigure că femela este înscrisă în C.O.R. şi
întruneşte condiţiile pentru reproducţie;
-
trebuie să se asigure că masculul este înscris în C.O.R., registrul
A, şi are drept de reproducţie;
-
să-şi procure imprimatele tipizate emise de A.Ch.R. (Declaraţia
de Montă şi
Declaraţia de Fătare);
-
să înainteze Declaraţia de Montă asociaţiei chinologice din
raza de domiciliu, declaraţie care:
-
trebuie să fie completată citeţ, cu litere de tipar;
-
să fie datată;
-
să fie semnată de părţile în cauză (crescătorul
şi proprietarul masculului reproducător);
- să
înainteze Declaraţia de Montă către asociaţia
chinologică membră A.Ch.R., în
termen de maxim 2 săptămâni de la data montei.
Obligaţiile
convenite între părţi cu privire la condiţiile de efectuare a
montei şi la taxa de montă
(dreptul
de montă) nu fac obiectul prezentului Regulament. Cu toate acestea,
rubrica ,,Obligaţiile
părţilor",
prevăzută în Declaraţia de Montă, va fi completată în
mod obligatoriu, în conformitate cu
prevederile
din Regulamentul Internationl de Crestere FCI. Dacă apar divergenţe
care nu se rezolvă
pe
cale amiabilă, pentru recuperarea prejudiciilor se recurge la
justiţie, conform legilor în vigoare. În
plus,
partea care se consideră vătămată poate să apeleze la
Comisia de Disciplină A.Ch.R..
B. Pentru declararea fătării, crescătorul:
- trebuie
să anunţe asociaţia chinologică din raza de domiciliu că
femela a născut şi să
declare adresa unde femela şi puii pot fi văzuţi;
- să predea Declaraţia de Fătare asociaţiei chinologice din
raza de domiciliu care:
-
trebuie să fie completată citeţ, cu litere de tipar
-
să fie datată
- să fie
semnată de părţile în cauză (crescătorul şi
proprietarul masculului reproducător);
- să
înainteze Declaraţia de Fătare către asociaţia
chinologică membră A.Ch.R., în termen de maxim 2 săptămâni
de la data fătării.
- să achite
contravaloarea certificatelor de origine la asociaţia chinologică din
raza de domiciliu.
Crescătorul are obligaţia să permită
reprezentanţilor asociaţiei chinologice din raza de domiciliu şi
delegaţiilor A.Ch.R. să vizite femela şi puii.
CAPITOLUL IV
AFIXUL DE CRESCĂTOR
Art. 13. Afixul este o denumire care se adaugă numelui câinelui (ca prefix
sau ca sufix) şi care
permite identificarea
crescătorului. El nu poate fi folosit decât de către cel căruia
i s-a atribuit. Nu
este condiţionat de
numărul de câini din proprietatea crescătorului.
Art. 14. Crescătorul ce doreşte să
utilizeze un afix se obligă să respecte următoarele:
- să nu
crească decât câini de rasă înscrişi în C.O.R.;
- să
supună controlului A.Ch.R. totalitatea câinilor aflaţi în
crescătoria sa.
- să
înscrie în C.O.R. totalitatea puilor pe care îi creşte, în conformitate cu
Regulamentul C.O.R..
- să
returneze la A.Ch.R. Certificatele de origine pentru câinii decedaţi.
- să
anunţe A.Ch.R. de orice schimbare a proprietăţi câinilor
aflaţi în crescătoria sa.
Art. 15. Încălcarea obigaţiilor de mai sus,
declaraţiile false sau încălcarea Regulamentului C.O.R.,
atrag după
sine radierea afixului şi interzicerea utilizării sale.
Art. 16. Crescătorul care doreşte să obţină un
afix trebuie să fie membru al unei Asociaţii teritoriale din cadrul
A.Ch.R. şi să înainteze un dosar ce va conţine:
- cererea
completată şi semnată de către beneficiar, purtând avizul
conducerii Asociaţiei teritoriale (solicitantul va trebui să
precizeze, în ordinea preferinţei, trei denumiri de afix);
- specimen de
semnătură (toate declaraţiile ulterioare înaintate A.Ch.R.
şi C.O.R. vor purta semnătura conform acestui specimen);
- fotocopii ale
pedigreelor tuturor câinilor aflaţi în proprietatea solicitantului;
- dovada
achitării taxei corespunzătoare.
Art. 17. A.Ch.R. şi C.O.R. verifică dacă se
îndeplinesc condiţiile cerute. Dacă toate cele trei
denumiri cerute
sunt deja atribuite, i se va solicita crescătorului să precizeze alte
trei denumiri de
afix.
Cele trei
denumiri de afix in ordinea preferinţei crescătorului, se transmit
FCI pentru aprobarea şi
înscrierea în
nomenclatorul internaţional.
Art. 18. Extinderea afixului la alte rase decât cele deţinute iniţial
de crescător se face din oficiu.
Art. 19. În cazul în care titularul doreşte
a-şi introduce parteneri de crescătorie (asociere) este necesar
avizul A.Ch.R.
Asocierea la afix este totală (cuprinde totalitatea exemplarelor
deţinute de titular şi
de
co-proprietar), iar coproprietarul îşi va lua aceleaşi angajamente de
mai sus. Nu se acceptă
asocierea,
cedarea sau transmiterea parţială sau temporară în vederea
înregistrării pe un afix a
cuiburilor
unei/unor femele aflate în proprietatea a terţe persoane sau pentru
femelă/femele la care
titularul este
co-proprietar cu terţe persoane.
În cazul
decesului titularului, afixul se transmite prin testament Dacă nu
există testament, urmaşii pot
cere să li
se transmită respectivul afix. A.Ch.R. aprobă dacă se
consideră că activitatea chinologică a
respectivului
justifică cererea. In caz contrar, afixul rămas liber în urma
decesului, nu va fi atribuit
altui
crescător timp de 10 ani.
În cazul în care
crescătorul a primit o sancţiune şi afixul a fost radiat, acesta
nu va fi atribuit timp de
10 ani.
Art.20. Anual, C.O.R. prin intermediul secretariatului A.Ch.R., va transmite
tuturor asociaţiilor
membre A.Ch.R., lista
actualizată a tuturor afixurilor C.O.R. atribuite.
CAPITOLUL V
Art.21. Controlul declaraţiilor de Montă şi de Fătare
intră în prerogativele asociaţiilor teritoriale, ai
căror delegaţi pot
face vizite inopinate la crescători (locul unde se află cuibul
declarat).
Obstrucţiile la vizitarea cuibului, declaraţiile false,
precum şi alte nereguli, implică, în funcţie de
gravitate:
- Neînregistrarea cuibului în cauză;
- Ridicarea afixului de crescător;
- Închiderea temporară sau definitivă a C.O.R.
pentru persoana în cauză;
-
Interdicţia
de a participa la manifestările organizate de A.Ch.R. şi
asociaţiile
chinologice membre A.Ch.R.
CAPITOLUL VI
Art. 22. Asociaţiile teritoriale
vor elibera actele de origini către proprietari numai în cazul în care
exemplarele în cauză au fost tatuate.
Art. 23. Actele de origine solicitate
vor fi elaborate şi remise de secretariatul C.O.R. în maxim 15
zile de la data primirii.
Art. 24. A.Ch.R., prin calitatea sa
de deţinător al C.O.R. este direct responsabilă de activitatea
C.O.R.
Art. 25. Arhiva C.O.R. va trebui să
fie salvată pe compact disc lunar. Arhiva salvată pe compact
disc trebui să conţină toate
informaţiile rezultate din arhiva scriptică.Arhiva salvată se va
păstra în
două exemplare, unul la C.O.R. şi unul la
Secretariatul A.Ch.R.
Art. 26. Întregul sistem de
evidenţă C.O.R. (scriptic şi electronic) este proprietatea
A.Ch.R.
Art. 27. După fiecare manifestare
chinologică asociaţia organizatoare are obligaţia ca în termen
de
15 zile, să trimită la C.O.R. datele privind
rezultatele arbitrajelor. În cazul în care C.O.R. nu primeşte
datele pentru a putea fi înscrise in palmaresul câinelui,
are obligaţia de a suspenda primirea actelor de
la asociaţia organizatoare până la primirea
datelor.
Art. 28. Calificativele şi titlurile
obţinute de câini vor fi trecute în foile matricole de salariaţii
C.O.R.
Art. 29.Schimbarea
proprietarului se face pe baza unui înscris, din partea ultimului proprietar,
care
se comunică
asociaţiei teritoriale unde domiciliază noul proprietar.
Asociaţia teritorială va înregistra
schimbarea de proprietar, va
aplica ştampila în spaţiul destinat pentru aceasta pe certificatul de
origine şi va comunica
în cel mai scurt timp aceste date către C.O.R. Secretariatul C.O.R. va
înregistra numele noului
proprietar, făcând totodată modificările corespunzătoare în
foile
matricole. Numai în aceste
condiţii, proprietatea asupra câinelui va fi recunoscută.
Art. 30. Pierderea certificatului de
origine, care este un act oficial, trebuie anunţată la C.O.R.în
vederea eliberării unui duplicat. Duplicatul se eliberează urmând
procedura de eliberare a originalului.
Art. 31. Nu se admite exploatarea la
maxim a femelelor şi în acest sens, C.O.R. nu va elibera certificate de
origine decât pentru cel mult 3 cuiburi în doi ani calendaristici.
Art. 32. La înregistrarea în
C.O.R., puii nu pot primi numele părinţilor.
Art. 33. Asociaţiile teritoriale
au obligaţia ca odată cu trimiterea borderourilor pentru
prestaţiile C.O.R., să trimită şi dovada plăţi
acestora.
Art. 34.
Toate
imprimatele necesare evidentei C.O.R. vor fi tipărite centralizat de
către A.Ch.R. şi puse la dispoziţia asociaţiilor membre
şi C.O.R. pe baza solicitărilor acestora.
Art. 35. Toate contestaţiile în
legătură cu activitatea secretariatului C.O.R. se
soluţionează de către Consiliul Director A.Ch.R. Ele vor fi în
mod obligatoriu înregistrate în Registrul de Evidenţă Intrări al
A.Ch.R.
Art. 36. Serviciul C.O.R.
răspunde de gestionarea C.O.R. corectă a datelor genealogice.
Art. 37. Fondurile realizate
prin prestaţiile C.O.R. vor fi vărsate în contul A.Ch.R.
Art. 38. Orice modificare
a acestui Regulament se poate face numai în condiţiile prevăzute de
statutul A.Ch.R.
Prezentul
regulament a fost adoptat de Consiliul Director A.Ch.R. în Bucuresti la 02.03.2002 şi intră în vigoare de
la această dată.